IMPACTUL MODIFICĂRILOR ÎN LEGISLAȚIA CONTABILĂ ASUPRA CALITĂȚII RAPORTĂRII FINANCIARE

Sergiu SOIMU, Galina BĂDICU

Abstract


În Republica Moldova, reforma în domeniul contabilității este influențată de schimbările profunde care au loc în sfera economicului, sub inerția procesului de globalizare. În prezentul articol ne-am propus să examinăm conținutul și modul de implementare a principalelor modificări la Standardele Naționale de Contabilitate, care au intrat în vigoare la 01 ianuarie 2020. Scopul acestor modificări rezidă în ajustarea prevederilor standardelor existente în concordanță cu prevederile Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26.06.2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de entități. Cert este faptul că operarea modificărilor în standardele de contabilitate a fost condiționată de anumiți factori de influență relevați de autori în prezentul articol. Iar descrierea materialului s-a datorat utilizării metodelor de analiză și sinteză a unor lucrări de specialitate re­le­vante, studii de cercetare, a prevederilor Legii contabilității și raportării financiare, a ordinelor Ministerului Finanțelor privind modificările actuale, precum și aplicării elementelor de comparație, inducție și deducție.

 

IMPACT OF ACCOUNTING LEGISLATION CHANGES ON THE QUALITY OF FINANCIAL REPORTING

The accounting reform in the Republic of Moldova is influenced by the profound changes that are taking place in the economic sphere, under the inertia of the globalisation process. In this article, we aim to examine the content and implementation of the main changes to the National Accounting Standards, which entered into force on 1 January, 2020. The purpose of these changes is to adjust the provisions of existing standards in line with the provisions of Directive 2013/34/EU of the European Parliament and of the Council of 26.06.2013 on the annual financial statements, consolidated financial statements and related reports of certain types of enterprises. Certainly, the insertion of changes in accounting standards has been conditioned by certain factors of influence revealed by the authors in this article.  The description of the material was possible due to the use of methods of analysis and synthesis of relevant specialised papers, research studies, provisions of the Accounting and Financial Reporting Law, orders of the Ministry of Finance on current amendments, and the application of comparison, induction and deduction.


Keywords


changes in the accounting legislation of the Republic of Moldova, Accounting and Financial Reporting Law, financial reporting, individual financial statements, accurate image, categories of entities.

Full Text:

PDF

References


Legea pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, nr.112 din 02.07.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199.

Legea contabilității și raportării financiare, nr.287 din 15.12.2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.1-6, art.22.

Modificările de bază operate în Planul general de conturi contabile prin ordinul Ministerului Finanțelor nr.100 din 28.06.2019. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.230-237.

Modificările de bază operate în SNC-uri prin ordinul Ministerului Finanțelor nr.48 din 12.03.2019. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.101-107, art.58.

NEDERIȚA, A. Comentarii privind conținutul și modul de implementare a modificărilor de bază operate în SNC. În: Contabilitate și audit, 2019, nr.8, p.20-25. ISSN 1813-4408

SNC „Prezentarea situațiilor financiare” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.48 din 12.03.2019. În: Moni¬torul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.101-107 art.528.

FELEAGĂ, L., FELEAGĂ, N. Contabilitatea financiară o abordare europeană și internațională. Vol.I. București: InfoMega, 2005. 384 p. ISBN 973-7853-08-3

HENNIE VAN GREUNING. Standarde Internaționale de Raportare Financiară: Ghid practic. Ediția a V-a. București: Irecson, 2009. 619 p. ISBN 978-973-7694-57-7

NEDERIȚA, A. POPOVICI, A. Armonizarea cadrului normativ al contabilității și raportării financiare din Republica Moldova cu acquis-ul comunitar. În: Economica, 2018, nr.3 (105) p.57-68. ISSN: 1810-9136

BURLAUD, A. Evoluții ale standardizării contabile: șocul financiarizării și globalizării. În: Audit financiar, XVIII, 2020, nr.2(158), p.221-237. ISSN on-line: 1844-8801

TACHE, M. Impactul adoptării standardelor internaționale de raportare financiară în ponderea cheltuielilor de audit și a calității serviciilor de audit. În: Audit financiar, XVIII, 2020, nr. 2(158), p.251-259. ISSN on-line: 1844-8801

TABĂRĂ, N. Sisteme contabile comparate. Ediția a II-a. Iași: TipoMoldova, 2014. 384 p. ISBN 978-606-676-454-4

Legea privind auditul situațiilor financiare, nr.271 din 15.12.2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.48.

BĂDICU, G., ȘOIMU, S. Exigențe privind auditul situațiilor financiare și credibilitatea informațiilor în actualul context global. În: Materialele Conferinței științifice internaționale „Competitivitate și inovare în economia cunoașterii”, 27-28 septembrie 2019. Chișinău: ASEM, 2019, p.574-582.

Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26.06.2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 182/19 din 29.06.2013.


Refbacks

  • There are currently no refbacks.